De ce?

De ce Guvernul promite multe dar nu face nimic? De ce Primarul Videanu promite multe dar nu face nimic? Poziția în care ne aflăm astăzi poate fi comparată cu ultimele momente ale Titanicului. Adică, ultimii ani au reprezentat pentru noi, lovirea Iceberg-ului, începutul lent al scufundării, pentru ca apoi tot procesul să se accelereze pe măsură ce punțile navei se umpleau cu apă. Astăzi consider că ne aflăm în punctul în care Titanicul era perpendicular pe mare, chiar înainte să aibă loc ruperea sa în două.

Practic, bugetul de stat nu mai are bani! Din păcate, nu putem merge să-i tragem la xerox... deși nici asta nu ar fi o soluție prea bună deoarece și hârtia costă. Am aflat de la o cunoștință ce are acces, datorită meseriei și poziției la informații, neconfidențiale evident, ale marilor contribuabili. Astfel, se pare că marea lor majoritate sunt pe pierdere sau au datorii la bugetul de stat (datorii ce nu pot fi acoperite deoarece sunt pe pierdere...). Puține dintre aceste companii produc efectiv ceva care să ajungă la export de-aici rezultând faptul că exporturile României sunt sublime dar aproape că lipsesc cu desăvârșire, pe când importurile au crescut simțitor de la aderarea noastră la UE. Într-adevăr, conform teoriilor economice și comerciale, nu se mai consideră că importurile sunt rele pentru o țară, iar exporturile sunt bune. S-a demonstrat că o țară poate funcționa fără probleme și cu un nivel al importurilor mult peste cel al exporturilor (exemplul cel mai la îndemână este cel al SUA), dar noi nu suntem SUA. Toate promisiunile actualei guvernări nu vor putea fi îndeplinite nu pentru că nu se vrea, ci pentru că nu se poate. Momentan, ca rezultat al actualei crize, s-a renunțat la taxarea inversă (pe scurt, firmele de construcții au fost afectate în mod special de aceasta- practic se înregistra în contabilitate achiziția cu tot cu TVA dar în momentul unei vânzări (prestări servicii sau practic cam orice genera un venit al activității de bază) se înregistra doar valoarea fără TVA fapt ce ducea la TVA de recuperat lună de lună) din pricina faptului că firme cu TVA de recuperat imens au cerut rambursarea sa... and guess what Statul a dat-o cotită că nu are bani... Cu taxa auto s-a încercat acoperirea unor găuri din buget... dar s-a ignorat complet faptul că suntem membrii UE și că legislația Uniunii nu ne acceptă taxa. O altă țară din Uniune care a refuzat să renunțe la această taxă (mi se pare că Cehia deși nu sunt 100% sigur) a fost penalizată cu 1 milion de Euro pe zi până când actul normativ ce reglementa această taxă a fost revizuit și adus la standardele dorite. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă UE s-ar sătura de sfidarea noastră și ar decide să ne aplice aceeași corecție. Și în aceste condiții Guvernul ce face? Evident... promite mărirea pensiilor, a salariilor bugetarilor etc. Măriri pe care se pare că nu le va mai putea acoperi de luna următoare. Conform acestor stări de fapt... se pare că România, și românii, vor trece printr-un an extrem de dificil, în care soarta economiei românești va atârna doar de un fir de ață. Butoiul este gata să explodeze...

Nu doresc să înspăimânt pe nimeni. Nu acesta a fost rolul articolului. Pur și simplu am încercat oferirea unor răspunsuri la întrebări de genul celor enunțate la începutul articolului limitate de informațiile și de cunoștințele pe care le dețin acum.

Eurovision 2008

Melodia ce va reprezenta anul acesta România la Eurovision se numește ”Pe-o margine de lume” interpretată de Nico & Vlad Miriță. Nu pot să spun că nu-mi place... ”I like it, I love it, but it's good" (ca să citez pe comentatorii de la All Star Slam Dunk Contest 2008) ... adică e frumoasă, melodioasă dar nu cred că are șanse la clasarea pe o poziție onorabilă.

Pe de altă parte, cei clasați pe locul 2 meritau, după părerea mea să câștige. Ce dacă erau suedezi? Erau suedezi ce doreau să reprezinte România la Eurovision 2008. Și au demonstrat că merită... De ce să alegem o melodie mai slabă calitativ doar pentru că sunt de-ai noștri... Se pare că și în muzică străinii pot face o treabă mai bună decât noi, nu numai în politică, cercetare, industrie, educație, medicină etc. Păi și-atunci dacă noi nu suntem capabili de ce să nu-i lăsăm pe ei? Anyway... Biondo cu melodia Shine:

Race to the Moon

Nu... nu este o glumă. Pe 21 februarie, oficiali Google și X Prize au anunțat primele 10 echipe, cu finanțare privată, ce s-au înscris în evenimentul ”Google Lunar X Prize”, eveniment ce constă nici mai mult nici mai puțin decât într-o cursă până pe Lună. Premiul cel mare este de asemenea foarte atractiv: 20 de milioane de dolari! Locul doi va fi recompensat cu 5 milioane de dolari. Celelalte 5 milioane de dolari aruncate în joc vor fi câștigate prin îndeplinirea unei serii de obiective bonus, precum: mișcarea robotului 1500 de metri în plus, fotografierea obiectelor umane de pe Lună (cum ar fi steagul pus de membrii echipajului Apollo 11) și supraviețuirea timp de mai mult de 2 săptămâni în mediul ostil. Dar ce trebuie să facă echipele?

• Să aselenizeze un robot.

• Să folosească acest robot pentru îndeplinirea unor obiective în timpul șederii pe Lună.

• Să realizeze toate acestea până la 31 Decembrie 2012 (pentru premiul de 20 de milioane de dolari). Există de asemenea și un al doilea deadline, și anume 31 Decembrie 2013, dar acesta va atrage după sine și micșorarea premiului cel mare la 15 milioane de dolari. Termenul limită al competiției este 31 Decembrie 2014, moment în care sunt retrase toate premiile.

• 90% din finanțare să fie din surse private.

Cine sunt competitorii?

• Odyssey Moon (baza de operațiuni Insula Man- Europa) – proiectul MoonOne (M-1)

• Astrobotic – proiectul Artemis Lander și Red Rover

• Chandah (baza de operațiuni Texas- SUA) – proiectul Shehrezade

• Frednet

• Luna Trex – proiectul Tumbleweed

• Micro- Space – proiectul Human Lunar Lander

• Quantum3 – proiectul Moondancer (zona declarată ca loc de aselenizare este Sea of Tranquility, unde în 1969 aseleniza Apollo 11)

• Southern California Selene Group – proiectul Spirit of Southern California

• Team Italia

și ultimii dar nu cei din urmă (sperăm) o echipă românească, ce a luat parte de asemenea la concursul Ansari X Prize încheiat pe 4 Octombrie 2004 prin victoria echipei Tier One finanțată de co-fondatorul Microsoft Paul Allen!

• Aeronautics and Cosmonautics Romanian Association (ACRA) – proiectul European Lunar Explorer.

More of Nightwish

Melodia se numește ”Where Were You Last Night” și este cover după Ankie Bagger (originalul apărut în 1989). Părerea mea este că această melodie sună mult mai bine în această versiune decât originalul.

”Crimson Tide” este o melodie instrumentală de excepție cântată doar în concerte (au cântat-o și la București, dacă nu mă înșel, în 2006; în 2005 a fost Symphony of Destruction) în momentele de pauză ale Tarjei.
Enjoy!

Destination: Space

De mai bine de 50 de ani, omenirea și-a început aventura spațială, odată cu plasarea pe orbită a primului satelit, Sputnik 1. De atunci, oamenii au ajuns pe Lună, am construit avanposturi pe orbita terestră, mii de sateliți orbitează în jurul Terrei și am trimis misiuni robotice către vastul necunoscut (unele părăsind deja sistemul solar). Dar în tot acest timp, capacitatea noastră de a ajunge fizic în spațiu nu s-a îmbunătățit. Am rămas la nivelul acelorași forme primitive de propulsie... rachetele. Această stagnare (sau poate chiar involuție dacă ținem cont de faptul că în 1969 omul a pășit pe Lună, iar de la începutul deceniului al 8-lea ne-am limitat doar la LEO <> prin dezvoltarea și utilizarea flotilei de navete spațiale a SUA) este în principal datorată, conform spuselor doctorului Robert Zubrin, schimbărilor politice. Orice plan de o asemenea amploare, din punct de vedere al costurilor și mobilizării tehnice și umane, nu trebuie să depășească 10 ani. Acesta este intervalul de timp maxim în care un proiect poate fi menținut pe linia de plutire, atât din punct de vedere al segmentului politic cât și al opiniei publice. Așadar, actuala „Viziune pentru explorarea spațiului” propusă de SUA, are cât de cât șanse de reușită, cu toate că este ceva tardiv și de relativ mică amploare (faptul că au ca țintă întoarcerea pe Lună până în 2020 nu mi se pare o reușită fabuloasă... dar decât nimic). Dar problema lansării va rămâne aceeași... propulsia. Sistemele de lansare contemporane dezvoltă o forță suficient de mare pentru a ridica încărcătura (spre exemplu Orbiter-ul American) pe o orbită de mică altitudine, dar consumă aproximativ 90% din resursele de combustibil din rezervoare. Cu un asemenea randament este greu de presupus că vom vedea o misiune cu echipaj uman spre Marte sau Venus prea curând, deoarece acest sistem nu este suficient de puternic pentru a dezvolta o viteză de 11,2 km/s, cât este minimul necesar scăpării de atracția gravitațională a Pământului. De-a lungul ultimelor două decenii ale secolului al XX-lea au fost înaintate diverse propuneri de proiecte pentru ajungerea pe Marte, unele mai fanteziste decât altele. Spre exemplu, NASA a înaintat un proiect de terminare a construcției Stației Spațiale Internaționale (la momentul respectiv primele module abia fuseseră unite), urmat de construirea unei baze pe Lună dotată cu echipamente de minerit (pe Lună se găsește Heliu-3 care este mai eficient decât combustibilul folosit actualmente de rachete, dar nu se găsește din abundență pe Terra), platforme de lansare a rachetelor și docuri pentru construirea noilor nave. Chiar dacă planul era frumos, nu era deloc realist. Tehnologia necesară, nu era nimic măcar în stadiu de proiect, iar costurile ar fi fost atât de mari, încât investiția totală necesară construcției ISS ar fi părut infime.

Un alt plan, este însă cel care se folosește de un miracol al cuanticii, și anume Nanotuburile de Carbon. Astfel, cu ajutorul acestor nanotuburi, se dorește realizarea primului lift spațial care să conecteze inițial LEO (mai târziu GEO- geosynchronous orbit) cu Pământul, într-un mod foarte ieftin și necostisitor. Acest lift nu va folosi nici un fel de combustibil pentru propulsie și va reduce costul transferului spațial de 100 de ori cel puțin. Din punct de vedere al propulsiei, atât cea chimică cât și cea nucleară nu sunt fezabile datorită în principal greutății adăugate la masa totală a liftului (practic aceeași problemă întâlnită astăzi la naveta spațială). Astfel, cea mai viabilă soluție până în acest moment pare cea a propulsiei laser (aceasta a fost deja testată pe o machetă și a funcționat de minune). Din punct de vedere al suspendării cablului, una dintre opțiuni este ancorarea sa cu o stație spațială (pe Pământ fiind propusă o platformă maritimă mobilă), dar această idee a pierdut teren în ultimii ani în fața unei propuneri mai îndrăznețe și anume: extinderea cablului dincolo de orbita geosincronă. De ce ar fi această idee mai eficientă? Datorită faptului că nu ar fi foarte complicat de realizat și în plus dacă încărcătura ar ajunge la capătul cablului, ar avea o viteză relativă față de Terra suficient de mare pentru a-i permite accesul la spațiul interplanetar (adică ar dobândi o viteză de minim 11,2 km/s).

Pentru mai multe detalii tehnice și teoretice recomand consultarea Space Elevator, Space și Wikipedia. Bineînțeles, site-uri sunt multe dar acestea 3 oferă explicații de bun simț atât pentru cei fără cunoștințe avansate în materie de fizică, cât și celor care sunt pasionați de fizica newtoniană (și nu numai). În încheiere, aș dori să menționez sursa principală (practic declanșatorul acestei serii) a ultimelor articole și anume documentarul Visions of the Future: The Quantum Revolution.

Our horizons often determine our understanding of just who we are. For most of human history, for example, our horizons were determined by our tribe, which numbered just a few hundred individuals, but gradually it expanded to include large city states, large nation states and industrial empires. Well, in the future, when access to outer space is for everyone, not just for the rich, then our horizons will expand to include the entire planet. And we’ll move away from seeing ourselves divided by religion, ethnicity or nationality. When we’ll look down from outer space at the planet Earth not only will we realise how precious life is but the fact that we belong in a truly planetary civilization. At that point our consciousness, our horizons will be truly planetary.
Michio Kaku

Nanotuburi de Carbon

Se consideră că cele mai marcante descoperiri ale secolului al XIX-lea au fost betonul și oțelul. Acestea au remodelat orașele în care trăiau oamenii, permițând construirea unor clădiri atât mai înalte cât și mai rezistente decât ce reușise vreodată omul. De exmplu Podul Brooklyn, cel mai mare pod suspendat din lume, sau Turnul Eiffel care a fost prima construcție care a reușit să depășească Marea Piramidă a lui Keops din Egipt (după aproximativ 4500 de ani). Cu toate acestea, astăzi, betonul și oțelul au început să-și dovedească limitele. Sunt materiale grele și rigide, iar cutremurele au dovedit că le pot nărui în câteva secunde. Este momentul pentru introducerea unor noi materiale care să ne construiască viitorul și să ne susțină civilizația în expansiune. Dintre noile materiale mă voi opri la Nanotuburile de Carbon. Acestea sunt la această oră cele mai promițătoare, fiind infinit mai ușoare ca oțelul și de multe ori mai puternice. Ca exemplu, s-ar putea înlocui toate cablurile de oțel ce susțin Podul Brooklyn cu Nanotuburi de carbon de mărimea unui fir de păr. Nanotuburile de carbon reprezintă un miracol al cuanticii. Sunt formate din atomi individuali de carbon aranjați într-un cilindru gol pe dinăuntru. Suprafața cilindrului este groasă doar de un atom iar diametrul este de doar 50 de atomi, tuburile putând fi, însă, lungi de miliarde de atomi, fără a-și pierde proprietățile. Legăturile dintre atomii de carbon au forța celor din diamante și flexibilitatea celor din fibre. Actualmente, se produc Nanotuburi de Carbon în mai multe instituții din lume, atât de stat cât și private, dar nu s-a descoperit încă metoda de a le face și lungi. În stadiul actual ele sunt mult prea scurte pentru a putea fi folosite într-adevăr la ceva. În viitor, acestea ar putea fi folosite la construirea unor mașini nedeformabile, a unor clădiri de nedărâmat, avioane ultra-ușoare și, de ce nu, o autostradă în spațiu...

A fi sau a nu fi... invizibil

Când lumina lovește un obiect, structura sa atomică este cea care definește ceea ce vedem. Totul depinde de modul în care lumina interacționează cu atomii. Dacă putem manipula acei atomi, atunci am putea controla și cum este perceput un obiect... l-am putea face chiar invizibil ochiului uman. Actualmente, s-a reușit crearea unor metamateriale care au proprietatea de a fi invizibile în spectrul microundelor. Dar oare această tehnologie va reuși să facă mai mult bine decât rău? Imaginați-vă avioane de tipul F-117 Stealth, sau F-22 Raptor (construite pentru a fi greu detectate de radar) invizibile de asemenea și ochiului uman. Sau soldați echipați cu dispozitive de invizibilitate. Sau răufăcători jefuind o bancă echipați cu dispozitive de invizibilitate... De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, singura aplicație a invizibilității ar fi în domeniul militar (aici incluzând și serviciile secrete), al crimei organizate și al forțelor de ordine.

Pentru informații mai detaliate accesați PhysicsWorld și Metamorphose.

Sleeping Sun

În opinia mea, cea mai frumoasă melodie a celor de la Nightwish. Lansată pentru prima dată în 1999 pe albumul „Ballads of the Eclipse”, a primit mici retușuri pentru albumul Best of din 2005 „Highest Hopes”. Cu această ocazie a fost scos și acest nou videoclip.

Magnetic Levitation

Trenuri Maglev (Magnetic Levitation) există în Japonia și UE, însă nu pe o scară foarte extinsă (încă). Principiul din spatele lor este simplu. Aceste trenuri călătoresc pe aer, datorită magnetismului, neexistând nici un fel de contact între acestea și șine, folosind mai puțină energie decât trenurile convenționale. Viteza maximă atinsă este de aproximativ 580 de km/h dar aceasta este doar o fracțiune din posibilitățile oferite de această tehnologie. Totul se bazează pe un miracol al cuanticii numit superconductivitate. În urmă cu 20 de ani s-a făcut descoperirea ce a revoluționat crearea materialelor superconductoare, care până la acel moment erau mult prea costisitor de produs în laboratoare. Astfel, anumite tipuri de ceramică devin superconductoare atunci când sunt expuse la azot lichid, care actualmente costă cam cât laptele. Prin răcirea ceramicii la -200⁰C se crează o nouă stare a materiei. Noul material își pierde întreaga rezistență electrică și devine superconductor, capabil să producă puternice câmpuri magnetice. Poziționarea unui alt magnet deasupra acestuia induce un câmp magnetic secundar în superconductor, iar cele două câmpuri magnetice se resping unul pe altul, dând iluzia de anti-gravitație. Cercetătorii lucrează acum la ridicarea temperaturii la care aceste materiale devin superconductoare până la cea a unei camere. Când acest lucru va fi realizat va putea fi implementat, la nivel mondial, în autostrăzi pe care vor circula mașini fără a consuma benzină (sau alt carburant) și fără a se uza vreodată... pur și simplu plutind. Ceea ce pentru strămoșii noștri era magie/iluzie, pentru noi ar putea deveni realitate.

Quantum Mechanics

Este nelipsită din filme și cărți science-fiction și s-a aflat (și se află încă) în mintea tuturor fizicienilor secolului al XX-lea. Albert Einstein și Stephen Hawkins reprezintă poate cei mai mari teoreticieni ai fizicii cuantice iar datorită viziunii și inteligenței lor sclipitoare, generația actuală va trăi revoluția cuantică. Dar ce am putea face cu această teorie? Întrebarea mai corectă este: Ce NU am putea face?

Călătorie spațială ieftină, energie ieftină și abundentă, amortizoare inerțiale, câmpuri de forță, invizibilitate, teleportare sau chiar călătorie în timp sunt doar câteva din miracolele ce ar putea fi realizate prin teoria cuantică.

În continuare voi încerca să prezint succint câteva dintre cele enumerate mai sus, sperând să fiu cât se poate de direct, şi uşor de înţeles.

PS: Sper că printre cei care navighează pe internet să fie şi oameni care vor considera informaţiile acestea utile sau interesante, deoarece blogging-ul a devenit în ultimul timp o chestiune comercială, depăşind poate televiziunile.